Rulada din muschiulet de porc in foietaj
Ingrediente pentru rulada din muschiulet de porc in foietaj
- 1 muschiulet de porc
- 1 carnat oltenesc
- 1 morcov fiert
- 1/2 ardei rosu
- 4,5 masline
- 3 oua
- aluat foietaj
- 100 ml vin alb
- 1 legatura de marar
- 1 galbenus de ou
- 20 gr unt
- sare, piper, cimbru
- ata alimentara,
- 1 punga magica
Mod de preparare rulada din muschiulet de porc in foietaj
Pentru inceput, vom face omleta. Mixam cele 3 oua cu un praf de sare si putin piper, apoi adaugam mararul, jumatate din ardei tocat cubulete, si maslinele taiate fasii. Punem pe foc o tigaie in care adaugam untul, iar cand acesta se topeste, adaugam compozitia de omleta. O rumenim pe ambele parti. Sectionam muschiuletul, il batem cu ciocanelul ca pe snitele, apoi condimentam pe ambele parti cu sare, piper si cimbru. Taiem omleta in 2 parti egale, apoi o asezam de-a lungul muschiuletului. Asezam carnatul, fasii de morcov si de ardei, apoi rulam. Legam rulada cu ata alimentara, o punem in punga magica, adaugam vinul, o punem intr-o tava, apoi bagam la cuptor la 180 de grade pentru 30 min. Cand muschiuletu este gata, scoatem ata alimentara, apoi asezam rulada pe foietaj si rulam. Pentru un aspect mai placut, crestam foietajul, ungem deasupra cu galbenus de ou pe care l-am batut cu o lingura de lapte, apoi bagam la cuptor la 150 de grade pentru 35-40 min.